En
Orice profesor se întâlnește, la un moment dat, cu elevi care par „complicați”. Fie că vorbim despre refuz, ironie sau comportamente provocatoare, impactul este real. Și, în mijlocul acestor situații, uităm adesea să ne punem o întrebare simplă:
Este acest comportament intenționat sau este o reacție la ceva mai profund?
A învăța să faci diferența între comportament și intenție este esențial pentru o comunicare eficientă cu elevii dificili.
Comportamentul este ceea ce vezi. Intenția e ce nu se spune.
Un copil poate arunca un manual, poate ridica tonul sau poate refuza să lucreze. Acestea sunt comportamente. Sunt vizibile și, de cele mai multe ori, deranjante. Dar comportamentul nu ne spune întreaga poveste.
Intenția din spate poate fi frica, rușinea sau neputința. Poate copilul s-a simțit umilit în fața clasei. Sau poate că nu înțelege sarcina și se apără. Când ne concentrăm doar pe ce face copilul, riscăm să tratăm simptome, nu cauze. O comunicare eficientă înseamnă să căutăm și motivul din spatele reacției.
Copiii nu au întotdeauna cuvintele pentru ce simt
Mulți copii nu știu să exprime ce simt, mai ales în contexte tensionate. În loc de „Sunt confuz”, vor spune „E o prostie!” și vor închide caietul. În loc de „Mă simt inferior”, vor spune „Nu mă interesează școala.”. Comportamentul devine astfel un limbaj al emoției.
Dacă reacționăm la suprafață, riscăm să întărim exact ce încercăm să evităm. Dar dacă întrebăm: „Ce s-a întâmplat cu adevărat?”, s-ar putea să descoperim vulnerabilitate. Adevărata comunicare eficientă implică disponibilitatea de a vedea dincolo de aparențe.
Intențiile copiilor nu sunt întotdeauna negative
Există tendința de a interpreta comportamentele problematice ca forme de lipsă de respect. Dar ce pare a fi sfidare poate fi, de fapt, o încercare disperată de a fi văzut. Unii copii provoacă pentru că așa știu ei să ceară atenție. Alții testează limitele pentru a verifica dacă ești un adult sigur.
În multe cazuri, intenția nu este de a răni, ci de a supraviețui emoțional. Când reușim să vedem asta, răspunsul nostru devine mai calm și mai eficient. Comunicarea eficientă începe cu o presupunere simplă: copilul vrea să fie înțeles, nu pedepsit.
Comportamentele dificile pot ascunde nevoi neexprimate
Un copil care întrerupe constant poate avea nevoie de validare sau de conectare. Un elev care pare „leneș” poate suferi de anxietate de performanță sau stimă de sine scăzută. Unul care refuză lucrul în echipă poate avea frică de respingere.
Comportamentele devin mesaje codificate. Rolul nostru este să le descifrăm, nu să le ignorăm. Întreabă-te: ce încearcă acest copil să-mi spună prin comportamentul lui? Această întrebare simplă poate schimba radical felul în care reacționezi. Și este esențială pentru o comunicare eficientă și empatică.
Când confundăm comportamentul cu intenția, relația are de suferit
Dacă tratăm fiecare reacție ca o provocare personală, răspunsul nostru devine dur, chiar dacă nu vrem. Copilul simte judecata și se retrage sau se închide. Relația se tensionează, iar comunicarea devine blocată. Dar dacă ne spunem: „Poate nu a vrut să mă provoace, ci a reacționat impulsiv”, atitudinea noastră se schimbă.
Empatia nu justifică greșeala, dar deschide ușa spre învățare și schimbare. Un profesor echilibrat nu reacționează la comportament, ci răspunde intenției. Iar asta duce la o comunicare eficientă, chiar și cu cei mai dificili elevi.
Cum poți explora intenția din spatele comportamentului
Folosește întrebări deschise, fără acuzare. În loc de „De ce ai făcut asta?”, încearcă „Cum te-ai simțit în acel moment?”. Ascultă cu adevărat. Fără să întrerupi, fără să corectezi imediat. Reformulează ce spune copilul: „Deci te-ai simțit nedreptățit când ți-am luat caietul, nu?”. Această tehnică validează emoția, chiar dacă nu aprobă acțiunea. Este o formă de comunicare eficientă care ajută elevul să se simtă înțeles și mai puțin defensiv.
Comportamentul se educă. Intenția se înțelege.
Poți corecta un comportament fără să ataci persoana. Poți spune: „Ce ai făcut nu este în regulă, dar știu că poți alege altfel data viitoare.”. Aceasta este o abordare care separă acțiunea de identitatea copilului.
Mesajul este clar: „Te respect ca persoană, dar nu accept acest comportament.” Această distincție este cheia unei comunicări sănătoase în școală. Nu eticheta copilul ca „dificil”. Înțelege că se comportă așa dintr-un motiv. Și, mai ales, oferă-i o cale spre schimbare, nu doar o etichetă.
Vezi copilul din spatele comportamentului
Comportamentele dificile sunt, uneori, strigăte tăcute. Dacă le privim doar ca obstacole, pierdem ocazia de a educa cu adevărat. Dar dacă alegem să căutăm intenția din spate, putem construi relații autentice și durabile.
Comunicarea eficientă cu elevii dificili nu înseamnă fermitate lipsită de empatie. Înseamnă curiozitate, răbdare și dorința sinceră de a înțelege. Alege să vezi mai mult decât reacția. Pentru că, în educație, transformarea începe cu înțelegerea reală.