En
Te-ai gândit vreodată că uneori, cel mai mare obstacol e chiar obișnuința? Ne atașăm de ceea ce cunoaștem. Chiar dacă acel lucru nu ne face bine. Rămânem în situații care ne epuizează, doar pentru că ni se par... normale.
Așa ajungem să trăim într-o stare de rău pe care o numim „viață de zi cu zi”. E un sabotor tăcut, dar puternic. Ne fură liniștea, ne afectează relațiile și ne îndepărtează de starea de bine.
Hai să vorbim deschis despre cum ne auto-sabotăm, fără să ne dăm seama. Și, mai important, cum putem rupe acest cerc vicios.
Când „e ok” înseamnă, de fapt, „nu mai pot”
De câte ori ai spus „e ok”, când în realitate simțeai că te sufoci? Poate la muncă, poate în cuplu, poate în relația cu tine.
Ne obișnuim cu disconfortul. Cu nemulțumirea. Cu stresul constant. Devine fundalul vieții noastre. Ne spunem că e normal să fie greu. Că toți trec prin asta.
Dar nu e ok să nu fie ok. Nu e normal să te simți gol, obosit sau fără chef de viață. Problema este că, în timp, această stare de rău devine familiară. Iar creierul nostru iubește familiarul. Nu contează dacă ne face rău sau bine. Contează că-l știe.
Așa ajungem să respingem schimbarea. Pentru că e necunoscută. Chiar dacă ne-ar duce spre o stare de bine reală, o evităm. Suntem comozi în disconfort. Pare ciudat, dar exact așa funcționează obișnuința.
Psihoterapie și puterea de a ieși din cercul vicios
Psihoterapia e ca o lanternă într-o cameră în care te-ai obișnuit cu întunericul. Îți arată colțurile pe care nu le vedeai.
Nu e despre a-ți spune ce să faci. Este despre a învăța să te vezi cu adevărat. Să înțelegi de ce tolerezi lucruri care nu-ți fac bine. Să descoperi când ai început să confunzi „supraviețuirea” cu „viața”.
Un terapeut nu-ți oferă soluții magice. Însă îți oferă un spațiu sigur, unde poți fi sincer. Fără măști. Fără presiune.
Și e în regulă să ai nevoie de ajutor. Nu ești slab. Ești om. Și dacă vrei să schimbi ceva în profunzime, psihoterapia e un loc excelent de unde să începi.
Poți începe chiar și cu o singură întrebare: „Ce parte din mine s-a obișnuit cu suferința?”.De multe ori, doar formularea întrebării aduce claritate. Și deschide ușa spre vindecare.
Acceptarea disconfortului – capcană sau conștiență?
Să nu confundăm acceptarea cu resemnarea. Să accepți o situație nu înseamnă să te complaci în ea.
Poți recunoaște că ești într-un moment greu. Dar totodată să alegi să schimbi ceva. Să acționezi, nu doar să supraviețuiești. Unii se agață de ideea că viața e suferință. Dar nu e totul durere. E și frumusețe, liniște, libertate. Dar trebuie să faci spațiu pentru ele.
Dacă inima ta e plină de oboseală și supărare, unde mai încape bucuria?
Obișnuința ne poate păcăli. Ne poate face să credem că „așa sunt eu”. Dar adevărul e că nu ești ceea ce ai trăit. Ești ceea ce alegi să devii. Acceptarea sănătoasă înseamnă să vezi ce e. Și să decizi dacă îți face bine sau nu. Dacă nu, ai dreptul să schimbi. Ai voie să vrei mai mult.
Semne că te-ai obișnuit cu starea de rău
Poate nu-ți dai seama imediat că trăiești într-o stare de rău. Dar sunt semne subtile care vorbesc clar:
- - Te simți constant obosit, chiar dacă dormi destul.
- - Nu te mai bucură nimic din ce făcea altădată plăcere.
- - Îți pierzi răbdarea ușor, chiar și în situații mici.
- - Te simți deconectat de tine și de ceilalți.
- - Amâni lucruri care ți-ar face bine, dar „n-ai chef”.
Toate acestea pot părea normale, dacă te-ai obișnuit cu ele. Dar nu sunt. Sunt semnale. Sunt moduri prin care corpul și sufletul îți spun: „Ajunge.”. Și nu, nu trebuie să aștepți „să fie mai rău”. E suficient să simți că vrei altceva. Că meriți mai mult.
Cum începi să reconstruiești starea de bine
Starea de bine nu vine peste noapte. Dar începe cu pași mici și sinceri.
Primul pas e să recunoști că ceva nu e în regulă. E nevoie de curaj. Dar e un curaj care vindecă.
Al doilea pas? Dă-ți voie să explorezi. Fie că alegi psihoterapie, un grup de sprijin sau un obicei sănătos nou, începe. O alternativă este Luniada, spațiul în care te redescoperi constant și te lași îndrumat spre echilibru și stare de bine.
Scrie ce simți. Mergi la o plimbare fără telefon. Găsește un spațiu în care să respiri. Lasă emoțiile să vină. Nu le mai îngropa.
Încearcă să-ți observi gândurile, fără să le judeci. Nu ești ceea ce gândești în cele mai grele momente. Ești mai mult de-atât.
Caută oameni care te susțin. Și dacă nu îi ai acum, creează-ți acel spațiu în terapie. Uneori, acolo e primul loc în care cineva chiar te aude.
Starea de bine se construiește. Cu răbdare. Cu alegere. Cu iubire de sine.
Așadar, obișnuința cu starea de rău nu e destin. Este o alegere inconștientă, care poate fi schimbată. Nu trebuie să te lupți singur. Nu trebuie să te adaptezi la o viață care nu-ți mai aduce nimic.
Dă-ți voie să schimbi direcția. Să ieși din labirintul cuvintelor „merge și așa”. Să construiești o stare de bine autentică. Poți începe cu o întrebare sinceră și o oră pe săptămână dedicată ție.