Joseph Messinger este părintele conceptului de Neuroprogramare gestuală, demonstrând faptul că schemele neuronale determină scheme extraneuronale explicitate sub forma semnificațiilor psihoanatomice, în baza lor fiind atribuită o anumită semnificație fiecărui gest sau ansamblu de gesturi. Aducerea comunicării nonverbale pe teritoriul neuroștiințelor, o scoate din zona psihologiei naive în care s-a manifestat până în prezent și fundamentarea ei științifică. Pornind de la această teorie am evidențiat existența a 5 variabile ce- și aduc aportul în interpretarea gestuală și în baza cărora se poate contura o schemă universală de interpretare gestuală.

Specialistul german în comunicare nonverbală Horst H. Rückle a identificat 11 feluri de a merge, fiecare fel fiind legat de o caracteristică de personalitate. Acesta a fost punctul de plecare pentru o serie de cercetări menite să stabilească legături de cauzalitate între structura temperamentală și felul de a merge al oamenilor.

Empatia în psihoterapie este o disertație ce urmărește să evidențieze rolul capacității empatice asupra eficienței procesului psihoterapeutic, cu focus pe cele patru variabile de bază ale demersului intervențional, respectiv terapeutul, clientul, relația terapeutică și procesul în ansamblu. Empatia este definită, identificată, evidențiată ca și resursă personală pe care terapeutul o valorifică în procesul terapeutic și realizează această valorificare în mod personalizat, prin raportare la problematica, nevoile, interesele, capacitățile clientului, terapeutul realizând o veritabilă acordare empatică de calitatea căreia depinde eficiența procesului terapeutic. Disertația este bazată pe o analiză fenomenologică realizată printr-o amplă cercetare calitativă având drept grup de studiu psihoterapeuți.