Cu toții mințim. Este un fapt, fie că recunoașteți sau nu. Desigur, amploarea sau gradul poate varia, însă mințitul este un act cotidian și asta, indiferent de cultura, religia, educația noastră, sexul nostru, vârsta noastră sau mediul nostru sociocultural. Japonezii nu denaturează faptele când trebuie să dea socoteală pentru o catastrofă nucleară? Un preot, dornic să păstreze unitatea în sânul enoriașilor săi, nu este constrâns să minimalizeze anumite evenimente particulare perturbatoare? Un copil nu mimează tristețea pentru a obține o jucărie? Există vreun om, bărbat sau femeie, imunizat împotriva minciunii?
Este interesant de observat faptul că minciuna nu cunoaște nici restricții, nici granițe. Asemenea unui fluid inform și intangibil, se strecoară în toate interacțiunile sociale, și asta, încă de la primii oameni. Civilizațiile au avut toate lotul lor de prefăcuți pentru a obține puterea, a răsturna șefi de stat sau pentru a mobiliza oamenii în jurul unei idei comune. Folosirea minciunii depinde de circumstanțe, de persoane, de context, dar mai ales de obiectivul fixat de cel care o proferează.
Minciuna este fascinantă, deoarece este polarizantă. Separă părerile în numele eticii. Uneori, ea poartă aparența bunăvoinței când servește un interes superior sau o cauză ” nobilă”, precum păstrarea a sute de vieți. În schimb, poate fi arătată cu degetul când dăunează în mod voluntar altuia sau servește interese ” foarte” personale.
Dincolo de orice considerație filozofică, minciuna face parte pur și simplu din viețile noastre, pentru că este un mijloc de supraviețuire.
Marwan Mery- Profesor de Psihologie comportamentală
Universitatea Sorbona- Franța
” Detectarea minciunii- demascarea mincinoșilor”- Ed. Meteor Publishing ( www.meteorpress.ro).
